Începând de la marginea platformei continentale, se poate spune că intră în adâncimi mari, caracterizată prin lipsa practic de lumină. Este zona batiala, care include versantul continental, urmat de zona de câmpie abisală cu mai mult de 3.000 de metri și zona hadală, tipică a tranșeelor Mariana.
Aceste zone profunde au o ihtiofauna marină sărăcită din cauza lipsei de hrană, concentrația scăzută de oxigen, presiunile foarte mari și o temperatură constantă foarte scăzută.
În Mediterana, declinul este deosebit de notabil, Dincolo de 1000 de metri adâncime sunt înregistrate doar 36 de specii de peces. Situația extrem de dură a factorilor de mediu este agravată în această mare de adâncimea mică a strâmtorii Gibraltar, care împiedică trecerea speciilor adânci din Atlantic.
Las specii mezopelagice și batipelagice, între 200 și 1000 m, au forme mai mult sau mai puțin ciudate care se abat foarte mult de la ceea ce este concepția ideală a unui pește tipic. Un bun exemplu al acestei morfologii rare este pește topor. Cel mai de peces La aceste mari adancimi sunt echipate cu organe luminoase sau fotofore, care pot servi atat la recunoasterea intraspecifica cat si la atragerea posibilelor prazi.
În general, acestea sunt de dimensiuni mici. Există, totuși, excepții notabile, de exemplu, „regalecus glesne„poate atinge și depăși chiar și trei metri lungime. Familiile mesoplegice tipice sunt, printre altele, mitofide, sfrijit, gonostomatide, ascuțit și cadouri.
Mulți dintre acești pești prezintă migrații verticale semnificative și treceți noaptea la niveluri epipelagice. Unii merg până la 1000 de metri pe timp de noapte, migrațiile verticale nocturne cuprinse între 300 și 700 de metri sunt relativ normale în multe micofide.
Las specii betonice din această zonă sunt situate de obicei peste 1000 m adâncime. Între 2.000 și 3.000 m adâncime, numărul total de specii este redus la doar șapte în Marea Mediterană.